Întrebări frecvente

În general, lipsa menstrei reprezintă primul semn al unei sarcini. Femeile care au un ciclu menstrual neregulat este posibil să nu sesizeze de la început că sunt însărcinate. Uneori, în perioada în care ar trebui să apară menstra, poate apărea o mică sângerare (corespunzând nidării oului în cavitatea uterină – cunoscută tradițional ca “însemnare”), ceea ce poate duce la o falsă siguranță. Alături de aceasta mai apar și alte semne: angorjarea (senzația de tensiune mamară) nu cedează, ci se accentuează, apare senzația de oboseală “inexplicabilă”, senzația de urinare mai frecventă, greață sau vărsături, în special cu caracter matinal. Toate aceste simptome nu sunt neobișnuite, dar nu înseamna că apar în toate cazurile sau sunt la fel de intense în toate cazurile – ele pot varia de la intensitate minimă (nebăgate în seama) pâna la cele foarte intense care fac foarte dificilă menținerea sarcinii și chiar, în rare cazuri, indicația de întrerupere a cursului sarcinii. De asemenea, nu toate sarcinile sunt la fel, aceeași femeie poate experimenta simptome cu intensitate diferită la fiecare sarcină.

Majoritatea testelor de sarcină existente în farmacii detectează sarcina la 9-12 zile după concepție (respectiv cu circa 2-4 zile înainte de data urmatoarei menstre), rezultatul fiind mai sigur dacă se obține din prima urină de dimineață. Dozarea din sânge a β-HCG poate detecta sarcină chiar mai devreme decât testele comercializate (cu 1-2 zile), iar dozarea în dinamică aduce informații suplimentare utile pentru evoluția sarcinii.

Majoritatea embrionilor se implantează în stadiul de morula (stadiul de 4-8 celule), în general în ziua 6-7 de la concepție (respectiv în ziua 21 din prima zi a menstrei anterioare, dar limitele sunt de 4-7 zile). Aceste date sunt valabile pentru un ciclu menstrual de 28 zile; dacă ciclul menstrual are altă durată, ziua de implantare se modifică și ea corespunzător – mai devreme pentru ciclurile mai scurte și mai târziu pentru ciclurile mai lungi.

Odată ajuns în cavitatea uterină se cuibarește în general în peretele posterior al acesteia și începe să inducă modificări specifice (decidualizare). Această fază poate fi semnalată de o mică sângerare – popular “însemnarea” - care poate fi confundată cu o menstră normală (deși în general nu are aceleași caractere să dea o falsă siguranță viitoarei mame).

Urmează apoi dezvoltarea modificărilor fiziologice care vor stabili un schimb materno-placentar. Trebuie menționat că pâna la stabilirea unei relații cu sângele matern, medicația luată de mamă în această perioadă nu afectează, în general, sarcină.

Toate testele de sarcină se bazează pe detectarea β-HCG (lantul beta al human chorionic gonadotropin – hormon specific doar sarcinii). Acest hormon este produs începând cu data implantării și cantitatea sa crește atât în sângele matern, cât și în urina materna. Poate fi detectat atât în urina cât și în sânge la circa 8-9 zile după concepție. Creșterea lui este rapidă: valorile, cu aproximație, se dublează la fiecare 36 - 48 de ore în sarcinile normale. O asemenea creștere indică o sarcină implantată în uter și cu evoluție normală. Valorile care sunt mult diferite de acest model pot indica o sarcină cu evoluție anormală: fie sarcină extrauterină, fie sarcină cu evoluție nefavorabilă.

Sunt mai multe tipuri de teste de sarcină – dozare cantitativă din ser (sânge) a hormonului sau teste din urină.

Cele mai sensibile și specifice sunt testele efectuate din ser (sensibilitate de la 1 la 5 mUI/ml).

Testele urinare diferă între ele ca specificitate și sensibilitate (mai redusă decât cele din ser) și depistează sarcina cu 2-3 zile înainte de data așteptată a menstruației. Aceste teste au acuratețe foarte bună, sunt larg disponibile și pot da rezultatul rapid – în 3-5 minute.

Rezultate fals negative pot apărea în cazul în care testul este incorect efectuat, urina este prea diluată sau interferează cu unele medicamente.

Rezultatele mai rămân pozitive pentru câteva zile/săptămâni după terminarea sarcinii (în caz de avort spontan sau la cerere, naștere).

Inițial, în sarcină, crampele abdominale pot indica modificări normale induse de sarcină și inițiate de modificările hormonale care apar. Mai târziu în sarcină ele pot indica creșterea uterului. Durerile pelvine care sunt diferite de cele de la sarcinile anterioare sau se înrăutățesc progresiv sau se asociază cu sângerări vaginale pot fi semne ale unei sarcini ectopice (extrauterină) iminenței de avort sau opririi în evoluție a sarcinii.

Există și alte semne care sunt normale în cursul sarcinii și nu sunt neapărat semne de boală: greață, vărsături, creșterea circumferinței abdominale, modificări ale tranzitului intestinal (constipație), creșterea frecvenței micțiunilor (mai ales noaptea), palpitații sau creșterea frecvenței cardiace, umflarea gleznelor (în mod normal ar trebui să cedeze la repaus cu picioarele ușor ridicate), scurtarea respirației, etc.

Oboseala și somnolența care apar în sarcină sunt normale. În timp ce noua sarcină se dezvolta, în organismul matern apar schimbări și femeile experimentează o stere de oboseală și o nevoie crescută de a dormi. Scăderea tensiunii arteriale, scăderea nivelului de glucoză în sânge, schimbările hormonale datorate creșterii concentrației de progesteron matern, schimbările metabolice și anemia fiziologică contribuie toate la “oboseala” maternă.

Femeile însarcinăte ar trebui să-și verifice periodic starea de sănătate cu ajutorul medicului astfel încât să se poate interveni din timp pentru corectarea unor deficiențe: tratament profilactic cu vitamine, fier etc.

Femeile gravide experimentează o amplificare a convexității anterioare a coloanei vertebrale lombare. Această modificare, numita lordoză, ajută femeile să-și mențină centrul de greutate stabil pe masura ce uterul crește în dimensiuni. Mai târziu, spre sfârșitul sarcinii pot apărea durerile, amorțeala, slăbiciunea brațelor secundar poziționării spre anterior a gâtului și aplecarea umerilor ca urmare a răspunsului pozițional la accentuarea lordozei lombare. Aceste răspunsuri poziționale determină tracțiuni pe nervii ulnar și median care determină simptomele menționate anterior.

În sarcină, relaxina (un hormon) este secretată de corpul luteal, de placentă, și în cantitate mică și de stratul decidual al uterului. Se bănuiește că aceasta este cea responsabilă pentru remodelarea țesutului conjunctiv de la nivelul tractului genital și în special pentru inducerea modificărilor biochimice de la nivelul colului uterin.

Deși nivelul relaxinei este de peste 10 ori mai mare la femeile gravide decât la cele negravide, experții nu cred că acest hormon are efect direct asupra laxității ligamentare. Laxitatea articulațiilor și schimbarea centrului de greutate pot contribui la creșterea nesiguranței mersului; aceste modificări sunt cele mai mari spre sfârșitul sarcinii.

Peste 50% din femeile gravide se plâng de dureri lombare în cursul sarcinii care pot fi determinate de disfuncții ale articulației sacroiliace sau de spasmul mușchiului paraspinos. Circa 4-6 femei din 1000 vor avea și scolioză (curbrea către stânga sau dreapta a coloanei vertebrale). Toate acestea nu sunt acompaniate de osteoporoză funcțională, deși sarcina este o stare cu un turn-over foarte rapid al oaselor, echivalând cu aproape dublul ratei pierderii osoase a femeilor în menopauză, gravidele pierzând cca 2% , reversibil, din substanța osoasă în primele 20 de săptămâni de sarcină. Modificările curburilor coloanei vertebrale nu sunt, de obicei, suficient de severe pentru a afecta evoluția sarcinii sau capacitatea funcțională pulmonară. De asemenea, sarcina afectează rar curburile laterale – în cazul scoliozei. Spațiul epidural poate fi distorsionat și de aceea unii anesteziști pot refuza anestezia peridurală la aceste paciente.

Pelvisul continuă să crească până la circa 3 ani după apariția primei menstruații, de aceea sunt mai frecvente operațiile cezariene pentru disproporție cefalo-pelvica la femeile tinere sau la fetele imediat după pubertate. Simfiza pubiană se poate lărgi de la 3-4 mm la nulipare și 4-5 mm la multipare până la 7-8 mm.

Majoritatea gravidelor simt primele mișcări fetale până la 20 de săptămâni. La prima sarcină, acestea pot fi simțite în jurul vârstei de 18-20 săptămâni, iar la sarcinile ulterioare chiar la 15-16 săptămâni. Mișcările fetale la început se simt atunci când gravidele stau liniștite și se concentrează asupra corpului lor. Aceste sunt descrise în mod obișnuit ca filfiire sub zona ombilicală.

Localizarea placentei poate influența termenul la care se percep primele mișcări fetale. O placentă anterioară poate acționa ca o “pernă” și astfel să întârzie perceperea primelor mișcări. Pe măsură ce fătul crește, mișcările fetale devin mai puternice, regulate și mai ușor de simțit. În general, feții ar trebui să miște de cel puțin 4 ori pe oră pe măsură ce cresc. Urmărirea mișcărilor fetale de către mame este o modalitate de urmărire a stării intrauterine a fătului (unii clinicieni sfătuiesc mamele să numere mișcările fetale în acest scop).

Schimbările sânilor induse de sarcină include creșterea în volum, întărirea, colorarea mai intensă a mameloanelor și areolei mamare și aparița unui desen venos subdermic mai pronunțat (datorat creșterii fluxului circulației sanguine). În plus, apar mici umflături în jurul areolei (tuberculii Montgomery) în a doua parte a sarcinii.
Uterul crește de la cca 70 grame, cu o cavitate având un volum de circa 1 mL până la un organ care cântărește chiar și peste 1000 g și care poate conține un volum de aproape 20 litri. Forma uterului evoluază și ea în cursul sarcinii, de la o formă piriformă la una mai rotunjită, fiind aproape o sferă la începutul trimestrului I, apoi devine ovoidal pe masură ce sarcina avansează, diametrul longitudinal crescând mai mult decât cel transversal. Uterul este palpabil în totalitate în abdomen (prin palpare abdominală) la circa 12-14 săptămâni de gestație. După 20 de săptămâni, sarcina devine evidentă vizual la majoritatea gravidelor.

Galactoreea (secreția lactată în afără lactației) este produsă de efectul combinat al prolactinei, glucocorticoizilor, progesteronului și hormonului lactogen placentar (toți aceștia fiind hormoni ai căror nivele de secreție sunt mult crescute în cursul sarcinii sau sunt specific secretați de placentă, deci doar în cursul sarcinii – HPL). Galactoreea este frecventă în primul trimestru de sarcină, deși în mod obișnuit nu apare decât după naștere (instalarea secreției lactate). În același timp, nivelele ridicate de progesteron, care blochează secreția lactată, scad brusc odată cu delivrenta (eliminarea placentei). În trimestrul II gravidele intră în stadiul I al lactogenezei și sunt capabile să secrete colostru.

Galactoreea timpurie nu înseamnă neapărat că acea gravidă va produce mai puțin lapte după naștere (dar nici o garanție că va produce lapte). Unele gravide remarcă secreții mamelonare începând cu luna a V-a sau chiar înainte (fie scurgeri spontane, fie prin exprimarea mameloanelor înainte de luna a IX-a).

Secreția timpurie de lapte, cunoscut sub denumirea de COLOSTRU, este apoasă și vag albicioasă. Colostrul are mai multe proteine si mai puține grăsimi decât laptele natural matur.

Stadiile II și III ale lactogenezei au loc postpartum și duc la producerea unui lapte mai matur.

Schimbările de pigmentație sunt direct legate de hormonul stimulant al melanocitelor care crește în cursul sarcinii. Unele dovezi sugerează că și creșterea nivelelor estrogenilor și progesteronului provoacă hiperpigmentarea. Pigmentarea este evidentă la nivelul mameloanelor, ombilicului, axilelor, perineului și liniei albe care se colorează suficient în brun închis pentru a fi numită linia nigra (linia neagră). Peste 90% din paciente au și o "întunecare" a tenului. Colorarea fetei (melasma) se manifestă ca o hiperpigmentare maculară facială difuză. Când melasma are loc în legatură cu sarcină se numește CLOASMA. Aceasta este datorată unui pigment care este depozitat în epidermă. Distribuția este în general malară, dar poate fi și centrală sau mandibulară. Expunerea la ultraviolete intensifică melasma, iar cremele fotoprotectoare scad acest efect. Pentru că este în legatură cu hormonii de sarcină, ea pălește după naștere.

Alte modificări pigmentare care pot să apară sunt eritemul palmar (înroșirea palmelor), pseudoacanthosis nigricans, melanocitoza vulvară și dermală, hiperpigmentarea postinflamatorie consecutivă unor afecțiuni dermatologice specifice sarcinii.

În cursul sarcinii apar modificări fiziologice care afectează toate sistemele și aparatele organismului matern, deci și ochii și sistemul vizual. Femeile gravide remarcă deseori uscăciunea ochilor care, probabil este produsă de scăderea producției glendelor lacrimale sub influența creșterii nivelelor hormonilor specifici sarcinii. Unele gravide au dificultăți și la purtarea lentilelor de contact cât timp sunt gravide ca urmare a subțierii corneei si creșterii curburii ei. Aceste modificări pot afecta și indicele de refracție al corneei. Este foarte important să știm ca aceste modificări sunt tranzitorii și ar trebui să dispară în câteva săptămâni după naștere, deci ar trebui să se aștepte o perioadă post partum până a se ajunge la o nouă prescripție de ochelari sau lentile de contact.

Sarcina poate afecta și bolile oculare preexistente. Riscul dezvoltării și progresiei retinopatiei diabetice este cel mai des întâlnit. Deși retinopatia diabetică este și ea asociată cu o mare rată de regresie postpartum, este important ca gravidele să fie prevenite despre acest risc.

Studiile arată că sarcina are un efect variabil asupra acneei. Dacă tratamentele care erau eficiente înaintea sarcinii sunt abandonate, pacientele pot avea un fenomen de accentuare pasageră a manifestărilor acneei, dar fără a avea legatura cu sarcina. Unele studii arată că în circa o treime din cazuri manifestările se diminuează în cursul sarcinii, chiar și fără tratament, dar în cele mai multe cazuri manifestările sunt mai pregnante. Progesteronul, care are și unele efecte androgenice, este mult crescut în cursul sarcinii ceea ce duce la o creștere a secreției glandelor pielii.

Postpartum, unele femei vor avea acnee pentru prima dată (este numită acnee postgestațională). Menținerea hidratării pielii poate ajuta. Femeile ar trebui să consulte un medic dermatolog pentru a avea o indicație corectă de tratament topic. Acidul azaleic, eritromicina și azitromicina topică, dar și eritromicina orală pot fi administrate fără efecte secundare. Deși tretinoinul topic nu pare a avea riscuri în administrare, nu există studii care să-I dovedească sigur și ca atare trebuie evitată administrarea. Tetraciclinele sunt contraindicate în cursul sarcinii.

Curățarea tenului cu mijloace mediu abrazive este foarte utilă.

Pentru majoritatea femeilor nu se produce nici o schimbare, în timp ce pentru celelalte se pot produce schimbări de genul ameliorării sau dimpotrivă, al agravării. Deoarece majoritatea migrenelor au o componentă hormonală, iar în cursul sarcinii nivelele de estrogen cresc, multe femei pot avea ameliorări marcate ale manifestărilor. Pentru femeile ale căror manifestări nu se modifică sau se înrăutățesc, opțiunile de tratament sunt limitate, mai ales în primul trimestru de sarcină. Unii clinicieni sugerează că acetaminophenul, narcoticele și antiemeticele ar fi utile. Tratamentele nonfarmacologice includ strategii de relaxare, eliminarea factorilor stresanți și un program de exerciții fizice. Aceste alternative ar trebui să fie încercate înaintea agenților farmacologici.

Pacientele cu migrene au un risc de circa 4 ori mai mare de a face preeclampsie, de aceea se impune o monitorizare a semnelor și simptomelor preeclampsiei pe parcursul sarcinii.

În cursul sarcinii apar modificări și la nivelul aparatului cardiovascular, care pot fi acompaniate de dispnee (dificultate în respirație), reducerea toleranței pentru efort (scăderea capacității de efort) și apariția de raluri bazale care dispar în respirațiile profunde (modificarea sunetului normal auscultatoriu). În timpul sarcinii, volumul sanguin crește cu circa 30-50%. Această modificare este însoțită de o încărcare suplimentara a cordului. Frecvența cardiacă poate crește cu 10-20 bătăi pe minut. Vârful maxim al acestor schimbări se situaează în săptămânile 20-24 și dispar treptat în primele 6 săptămâni postpartum.

Tensiunea măsurată la nivelul brațelor se schimbă foarte puțin în cursul sarcinii, dar crește la nivelor picioarelor. Aceasta se traduce prin apariția edemelor picioarelor.

Din cauza creșterii volumului sanguin pot apărea modificări la auscultația cordului (care nu sunt patologice). De asemenea, pot apărea modificări ale EKG și a radiografiilor toracice.

Modificările care apar la nivelul aparatului cardiovascular în timpul sarcinii pot fi rezumate astfel:

-tensiunea arterială sistolică scade cu 4-6 mmHg;

-tensiunea arterială diastolică scade cu circa 8-15 mmHg;

-tensiunea arterială medie scade cu circa 5-10 mmHg;

-frecvența cardiacă va crește cu 12-18 bătăi/minut;

-volumul bătaie crește cu 10-30%;

-debitul cardiac crește cu 33-45%.

Gravidele prezinta deseori congestie nazală din cauza hipersecreției de mucus indusă de nivelul crescut al estrogenilor. Epistaxisul (sângerarea nazală) este, de asemenea, des întâlnită în cursul sarcinii ca urmare a creșterii circulației la nivelul nasofaringelui. Cel mai sigur tratament al acestui simptom sunt spray-urile nazale cu soluție salină (apă de mare).

În sarcină diafragmul se ridică, iar diametrele toracice se măresc, creând o formă de “butoi” pentru a face loc uterului gravid.

Sarcina este o stare de hiperventilație relativă. Creșterea volumului inspirator și o rată neschimbată a frecvenței respiratorii duc la o creștere a ventilației alveolare. Aceasta plasează femeile gravide într-o stare de alcaloză respiratorie. Sistemul renal compensează prin creșterea excreției de bicarbonat.

Modificările care apar la nivelul aparatului respirator în timpul sarcinii pot fi rezumate astfel:

-frecvența respiratorie nu se schimbă;

-volumul inspirator crește cu aproximativ 40%;

-volumul expirator de rezervă scade cu 15%;

-volumul rezidual scade;

-capacitatea vitală nu se schimbă;

-capacitatea inspiratorie crește cu 5%;

-capacitatea respiratorie de rezervă scade cu 18%;

-minut-volumul crește cu 40%;

-volumul expirator forțat nu se modifică;

-nivelul PaO2 crește de la 100 la 110 mmHg;

-nivelul PaCO2 scade de la 40 la 27-32 mmHg.

Suferințele veziculei biliare sunt mai frecvente în timpul sarcinii. Estrogenii sunt un important factor de risc pentru formarea calculilor biliari prin creșterea concentrației colesterolului în bilă.

De asemenea, impregnarea progesteronică poate accentua o motilitate defectuasă a veziculei biliare ducând la diskinezii biliare cu prezența unui gust neplăcut în gură (amar), greață, vărsături amare.

Gravidele pot avea eritem palmar și “steluțe vasculare”. Circa 2/3 din femeile albe și doar 10% din cele de culoare prezintă aceste simptome. În plus, mai pot apărea: scăderea concentrației albuminei serice, creșterea nivelului colesterolului plasmatic, creșterea activității fosfatazei alcaline. În mod normal, aceste manifestări sunt specifice afectarii hepatice, DAR nu sunt semne de boală hepatică dacă apar în cursul sarcinii.

Colestaza intrahepatiă apare când fluxul bilei dinspre ficat este încetinită sau chiar oprita în cursul sarcinii. Mecanismul exact nu este clar/cunoscut, dar colestaza este influențată de factori genetici, hormonali și de mediu (alimentație). Colestaza intrahepatică apare de obicei în cursul sarcinii avansate (trimestrul II-III) și este caracterizată de pririt intens și erupții cutanate la nivelul mâinilor și picioarelor. Prognosticul matern este bun, deși crește riscul de formare a calculilor biliari, fibrozei hepatice, și colangitei. Consecințele fetale sunt mai severe și înclud ingestia de meconiu și moartea intrauterină.

Schimbările care apar la nivelul părului în cursul sarcinii sunt foarte comune atât la nivelul părului capului, cât și a celui de pe corp. Multe femei dezvolta un ușor hirsutism care poate fi indus de creșterea nivelului hormonilor androgeni secretați de ovar și glandele suprarenale.

La pacientele negravide, părul crește în faza anagenă și staționează în faza telogenă. Aproape 10-15% din tot părul se găsește în faza telogenă la un moment dat. În cursul sarcinii, mai mult din părul capului se găsește în faza anagene și deci crește mai mult. În cursul fazei telogene (de repaus), este normal ca părul să cadă pentru a crește noi fire de păr. Spre sfârșitul sarcinii, din ce în ce mai puține fire de păr sunt în faza telogenă pentru ca postpartum să revină la nivelele normale. Aceasta duce frecvent la o pierdere de păr masivă postpartum (numita efluvium telogen). Deși poate fi un fenomen neplăcut, trebuie să reținem că este totuși un fenomen normal.

Pierderea normală de păr este de circa 60-100 de fire pe zi, iar majoritatea pacientelor nu remarcă o înrăutățire dramatică până nu pierd circa 40% din păr. Acest proces se rezolvă spontan în circa 1-5 luni, dar poate dura chiar și un an. Părul frontal și parietal (părțile laterale ale capului) sunt cele mai afectate. Până în prezent nu este cunoscut nici un tratament eficient.

Femeile gravide au modificări funcționale ale timpului de somn. Timpul total acordat somnului crește în primul trimestru de sarcină, se normalizează în cursul celui de-al doilea trimestru și scade în ultimul trimestru cu treziri frecvente. Modificările în relație cu relaxarea mușchilor netezi ca rezultat al nivelelor crescute de progesteron circulant include urinări frecvente, reflux gastric și congestie nazală – oricare dintre acestea putând provoca întreruperea somnului. Disconfortul pozițional, crampele musculare, angorjarea mamară și anxietatea pot să contribuie și ele la înrăutățirea programului de somn.

Sarcina modifică și arhitectura somnului. În general, scade durata somnului în faza REM (rapid eye movement) și crește durata somnului în faza cu unde lente.

În cursul sarcinii, majoritatea femeilor au un apetit crescut, cu o creștere a nevoilor calorice de circa 300 Kcal/zi. Motilitatea stomacului scade probabil din cauza scăderii secreției de motilină. Scăderea incidenței manifestărilor ulcerului peptic se datorează scăderii secreției de acid gastric. Tranzitul prelungit prin colon poate fi o explicație pentru apariția/înrăutățirea constipației (timpul de tranzit crește de la 52 la 58 ore probabil sub influența progesteronului).

Unele femei au tendința de a mânca lucruri neobișnuite (nu mâncare) – situație cunoscuta ca “pica” (de exemplu amidon de rufe, cărbune, argilă, etc.)

Gravidele au un risc crescut de a face toxiinfecții alimentare. Pentru siguranță gravidelor și feților lor, este foarte important să se prevină acest risc respectând urmatoarele principii:

-gătiți astfel încât să omorâți bacteriile. Eventual folosiți un termometru pentru a determina temperatura corespunzătoare astfel încât carnea să fie bine facută ( mînim 65 °C) și pentru o perioadă suficientă de timp;

-fierbeți ouăle tari. Maioneza și alte sosuri bazate pe ouă crude sau semifierte nu sunt considerate sigure;

-mâncați ficat cu moderație (conține multa vitamina A);

-evitați produsele care conțin lapte nepasteurizat (incluzând brânzeturile moi gen feta, brie, brânza albastră);

-evitați sucurile nepasteurizate;

-limitați cofeina (aceasta trece barierea placentară și poate afecta frecvența cardiacă fetală). Se recomandă o limită de 200 mg/zi, deci circa 2 cești de cafea pe zi (cafea slabă);

-spălați cu mare grijă fructele și legumele pentru a elimina bacteriile dăunatoare. Evitați mâncarea crudă.

Speciile de Salmonella și Escherichia Coli sunt asociate cu legumele crude, sucurile nepasteurizate, carnea pregătită “în sânge”, păsările de curte și ouăle de țară. De asemenea, se pot găsi și pe pielea unor animale de casă sau pe carapacea broscuțelor.

Alt risc este de a face listerioză (provocată de listeria monocytogenis) implicată în avorturi spontane, naștere prematură, suferință fetală și chiar moartea nou-născutului.

Toxoplasma gondii este un parazit care poate contamina multe tipuri de mâncare și poate fi gasită în special în lădițele igienice ale pisicilor – infectarea poate duce la retard mental, surditate sau cecitate la nou-născut.

Colegiul American al ginecologilor și obstetricienilor a emis o avertizare privind consumul de pește, ca raspuns la sfaturile date de FDA privind pericolul reprezentat de consumul de pește de către mamele care alăpteaza, femeile care sunt sau intenționează să ramână însărcinate. Peștele în sine nu este dăunător, dar consumul excesiv crește expunerea la compusul metilmercur natural, ale cărui nivele în apă au crescut din cauza expunerii la poluarea industrială. Mercurul este foarte toxic și poate fi periculos pentru făt și nou nascuții alăptați. Expunerea la mercur se poate realiza și prin inhalare și/sau absorbție prin piele, toți peștii conținând doar urme de mercur (cantitati infime). Peștele mai în vârstă sau cu gabarit mare (ca rechinii, peștele spadă, macrou regal, etc) au nivele mai crescute de mercur și pot reprezenta un pericol în cazul consumului de către femeile gravide. De aceea, FDA sfătuiește femeile gravide și cele care alăptează să nu consume speciile de pește enumerate mai sus. Aceste femei pot consuma în siguranță circa 350 grame pe săptămână din varietățile de pește care se crede că au cele mai mici nivele de mercur, în general pești mici ca dimensiuni. Cele mai sigure varietăți, cu nivele mici de mercur, sunt creveții, tonul slab, somonul polock, somnul. În mod special, FDA avertizează că albacore (tonu alb) conține mai mult mercur decât tonul slab, deci gravidele nu ar trebui sa mănânce mai mult de 175 de grame de ton alb pe săptămână (o masă medie).

Agenția de protecție a mediului recomandă ca gravidele și copii mici să nu consume mai mult de o masă pe săptămână de pește de apă dulce (chiar prins de familie sau prieteni) și cu atentie la recomandările autorităților locale privind poluarea apelor din care au fost pescuiți. De asemenea, recomandă să nu se consume mai mult de 225 grame de pește negătit pe săptămână, de către adulți.

Ghidurile noi iau în considerare o multitudine de factori care pot influența starea de bine a fătului și sănătatea mamei atunci când emit recomandările pentru creșterea normală în greutate în cursul sarcinii. Variabilele importante sunt: prezența sarcinii gemelare, vârsta maternă, greutatea maternă preconcepțională; toate acestea pot agrava boli cronice materne preexistente.

Creșterea excesivă în greutate este asociată cu creșterea riscului de cemplicații cum sunt: diabetul gestațional, hipertensiunea indusă de sarcină, nașterea unor macrosomi (copii cu greutate mare la naștere).

Recomandările pentru creșterea în greutate în cursul sarcinii (monofetale) sunt:

-femeile sub greutatea normală (BMI<18,5) ar trebui să ia în greutate circa 12-18 kilograme;

-femeile cu greutate normală (BMI=18,5-24,9) ar trebui să ia în greutate circa 11-16 kilograme;

-femeile cu ușor surplus de greutate (BMI=25-29,9) ar trebui să ia în greutate circa 7-11 kilograme;

-femeile obeze (BMI>30) ar trebui să ia în greutate circa 5-9 kilograme.

În cazul sarcinilor cu 2 sau 3 gemeni, valorile sunt mai mari.

Clinicienii au datoria de a suplimenta recomandările ghidurilor cu consiliere privind dieta și exercițiile și, în special, cu sfaturile care să ducă la conștientizarea faptului că este extrem de important ca în momentul concepției, mama să aibă o greutate normală. Pentru a ajuta mamele să obțină aceste rezultate, dieta, schimbarea stilului de viață și exercițiile s-au dovedit a fi eficiente și sigure pentru scăderea greutății și în timpul sarcinii.

Un studiu a demonstrat că BMI preconcepțională modifică relația dintre creșterea în greutate maternă și a fătului la naștere (pentru vârsta gestațională corespunzătoare). Astfel, femeile care au luat în greutate peste 16 kilograme în cursul sarcinii, au avut într-un procent mai mare de copii cu greutatea la naștere peste normal, dacă preconcepțional au avut un mic exces ponderal sau au fost obeze față de cele cu greutate normală sau sub normală preconcepțional. Riscul de a avea nou-născuți macrosomi la naștere (greutate peste 4500 grame) nu a fost modificată de BMI preconcepțional.

Nu există informații medicale care sa sustîna ipoteza că vârstă paternă provoacă anomalii ale numărului de cromozomi în aceeași manieră în care vârstă maternă avansată le produce. Oricum, pe măsură ce vârsta paternă crește, cresc și anomaliile structurale ale spermatozoizilor, ceea ce afectează posibilitatea de fertilizare a ovocitelor.

Datele din literatura de specialitate sugerează că există un risc de 0,3-0,5% ca la descendenții taților cu vârstă peste 40 de ani să apară boli autosomal dominante cum sunt: neurofibromatoza, sindrom Marfan, achondroplazia, boala rinichiului polichistic.

Vârsta paternă a fost însă identificată ca un factor predictiv semnificativ pentru schizofrenie. De asemenea, poate exista o posibilă asociere cu bolile grupate sub spectrul autismului.

Societatea americană de Medicină Reproductivă recomandă ca limita de vârstă pentru donatori cea de 50 de ani.

Orice familie cu defecte congenitale ar trebui să beneficieze de un sfat genetic preconcepțional pentru a se determina dacă există istoric individual de risc (investigațiile extinzându-se pe 3 generații anterioare).

Centurile de siguranță ar trebui sa fie purtate obligatoriu si de gravide. Traumatismul matern este mult mai grav pentru copil decât posibila încarcerare a mamei prin centură. Centurile de siguranță ar trebui plasate jos, deasupra oaselor șoldurilor și sub abdomenul gravid. Cureaua de la umăr ar trebui să treacă pe mijlocul claviculei, printre sâni și pe laterala abdomenului.

Nu există nicio informație care să indice că airbag-urile nu sunt sigure pentru gravide. Gravidele ar trebui să încerce să aibă o distanță de circa 25 de cm între abdomen și airbag.

Ghidurile actuale se concentrează în primul rînd pe riscurile individuale și pe posibilitatea apariției unor probleme acute în cursul călătoriei.

Cel de-al II lea trimestru este consideral a fi cel mai sigur pentru călătorii, deoarece riscul de avort sau travaliu prematur sunt cele mai mici. Statul timp îndelungat (în scaun de exemplu – mașină, avion, etc) trebuie evitat pentru că existența uterului gravid contribuie la creștea riscului de tromboză venoasă și poate provoca staza venoasă la nivelul extremitatilor inferioare. Gravidele ar trebui să aiba grijă de circulația la nivelul membrelor inferioare prin plimbari periodice, mobilizarea articulațiilor inferioare (flexie/extensie), în special la nivelul gleznelor. Zborul cu avionul crește în plus riscul călătoriilor din cauza factorilor care se adugă celor de mai sus și sunt reprezentați de deshidratare, scăderea concentrației de oxigen, umiditatea scăzută a aerului recirculat.

Doar fiind însărcinată se consideră că riscul de tromboză crește de 10 ori; zborul cu avionul mai crește în plus riscul de circa 2-4 ori. Majoritatea avioanelor sunt presurizate peste 2500 de metri, deci altitudinea de zbor nu ar trebui să fie o problemă.

Comisia Internațională de Protecție Radiologică recomandă ca expunerea la radiații să nu depășească o anumită limită pe an pentru public și aceeași limită este valabilă și pentru feți, dar peste 40 de săptămâni. Călătoriile cu avionul expun pasagerii la mai puțin de 15% din această limită chiar și în cele mai lungi călătorii, dar trebuie atentionați cei care efectuează călătorii frecvente.

Adaptarea organismului matern la altitudine variază de la caz la caz și poate include creșterea tensiunii arteriale, creșterea fercvenței cardiace și scăderea saturației sanguine în oxigen. Un făt cu evoluție normală se poate adapta fiziologic la toate aceste condiții și deci este, în mod normal, protejat în cursul zborurilor.

Deshidratarea poate fi combătută bând apă și evitând alcoolul și cofeina.

Un alt risc este cel al bolilor transmisibile care depinde în special de destinație. Diareea călătorului este cea mai comun, gravidele având riscul crescut din cauza încetinirii evacuării stomacului și intestinului.

Gravidele trebuie informate despre toate aceste riscuri ale călătoriilor și sfătuite să poarte ciorapi medicinali (compresivi – pentru reducerea riscului de tromboză venoasă).

Îngrijirea danturii este o parte importantă a stării generale de sănătate. În timpul sarcinii gingiile, în mod normal, se edematiază și pot sângera după periajul dentar. Epulis gravidarum este o forma de gingivită care apare în cursul sarcinii și este caracterizată de leziuni pediculate. Dacă apare necesitatea tratamentului cariilor, infecției sau diferitelor intervenții dentare anuntați dentistul că sunteti gravidă. Majoritatea antibioticelor și anestezicelor pot fi administrate în cursul sarcinii. Se pot face și radiografii dentare (cu șort de protecție pentru sarcină), dar este mai bine să fie evitate dacă se poate (deoarece s-a constatat că la copiii expuși în uter la iradierea radigrafică apar un număr mic, dar statistic semnificativ, de stări maligne).

Înaintea vizitei la dentist puteți lua antispastice (no-spa, scobutil).

Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății anemia, în cazul femeilor gravide, se înregistrează la valori ale hemoglobinei sub 11mg%.

Pentru femei este relativ ușor să devină anemice atât în cursul sarcinii, cât și după sarcină. Anemia este cauzată, în general, de regimul sărac în fier, mineral necesar organismului pentru sinteza hemoglobinei din celulele roșii sanguine.

Femeile pierd, în general, circa 30 mg de fier, lunar, prin menstruație. Prin urmare, necesarul zilnic de fier, în cazul femeilor, se suplimentează cu 1 mg, ajungând la circa 35 mg pe zi.

Când aceeași femeie este gravidă, necesarul ei zilnic crește de circa 2 ori. Acest supliment este utilizat pentru sintetizarea hemoglobinei, atât materne, cât și fetale.

În cazul femeilor garvide, cea mai frecventă cauză de anemie este cea feriprivă (prin lipsa aportului suficient de fier).

Se credea că golirea stomacului este încetinită în cursul sarcinii, dar date mai recente par să susțină că responsabilitatea apariției pyrozis-ului (senzația de arsură în capul pieptului) aparține influenței progesteronului (prin creșterea sa) și/sau prin scăderea secreției de motilină și nu prin obstrucția mecanică (ce poate apărea abia în trimestrul III). Alte studii au arătat și scăderea tonusului sfincerului esofagian inferior care favorizează regurgitația sucului gastric în esofag și senzația de arsură consecutivă.

Jumătate din femeile însărcinate prezintă dureri de spate în cursul sarcinii. Durerea poate fi în regiunea lombară sau sacroiliacă. De asemenea, este posibil să fie mai ales, sau doar în cursul nopții. Se bănuiește că durerile de spate se datorează unei multitudini de factori care include schimbarea centrului de greutate (produsă de creșterea progresivă a uterului gravid), creșterea laxității articulare (din cauza creșterii secreției de relaxină), întinderea ligamentelor și punerea lor în tensiune (sunt structuri care au receptori pentru durere) și de modificările circulatorii induse de sarcină.

Tratamentul este caldura și gheața (local), acetaminophen (paracetamol), masaj, postura corectă a coloanei, pantofi comozi și un program de gimnastică medicală pentru întreținere și întărirea musculaturii vertebrale. Durerile pot fi prevenite și dacă gravidele care stau mult timp în picioare plasează/se sprijină cu un picior pe un scaun sau dacă atunci când stau culcate pun o pernă între picioare.

Studiile efectuate au arătat că viață sexuală normală nu are influențe asupra sarcinii cu excepția situației în care membranele sunt rupte, gravida are sângerare sau placenta praevia. Trebuie totuși menționat că activitatea sexuală ar trebui să scadă pe masură ce sarcină crește. Nici un studiu nu a sugerat că o poziție este mai sigură/recomandată decât alta sau că unele nu sunt sigure/recomandate. În recomandările “American College of Obstetricians and Gynecologists “ (ACOG) se spune că activitatea sexuală în cursul sarcinii este sigură (pentru sarcină) până în travaliu, pentru majoritatea gravidelor, cu excepția situațiilor care contraindică activitatea sexuală.

ACOG atenționează că gravidele ar trebui să-și limiteze și să evite activitatea sexuală dacă există istoric de travaliu sau naștere prematură, mai mult de un avort spontan, placenta praevia, infecție, sângerare, scurgeri de lichid amniotic (membrane rupte). Tot în acest sens se discută, ca parte a sexualității normale, despre adoptarea unor noi poziții de către cuplu, pe măsură ce uterul crește.

Dilatațiile venoase varicoase sunt mai frecvente la femeile mai în vârstă. Creșterea în greutate și creșterea presiunii în venele mari de la nivelul membrelor inferioare, dar și predispoziția familială sunt factorii de risc ai dezvoltării dilatațiilor varicoase în cursul sarcinii. Acestea se dezvoltă, în general, la nivelul gambelor, cel mai frecvent, dar și la nivelul coapselor și la nivel vulvar (deseori acestea pot fi dureroase). Tratamentul se realizează prin repaus, poziția cu picioarele ridicate, paracetamol, caldură locală și ciorapii medicinali, cu excepția cazurilor când apar complicații de genul tromboflebitei superficiale. Asocierea trombembolismului cu tromboflebita superficială este rară.

Hemoroizii, dilatații varicoase ale venelor ano-rectale, pot apărea pentru prima dată în cursul sarcinii din aceleași cauze menționate mai sus și sunt agravați de apariția constipației (frecventă în cursul sarcinii).

Sarcina predispune femeile care prezintă bacteriurie să facă infecții urinare (la femeile negravide este o situație care se vindecă de la sine în mod normal). Schimbările fiziologice normale care apar în cursul sarcinii contribuie la apariția infecțiilor tractului urinar (ITU): dilatarea sistemelor superioare de colectare, hipotonia pelvisurilor renale, creșterea spațiului mort urinar, refluxul vezico-ureteral, reducerea activității antibacteriene naturale a urinii și scăderea activității de fagocitoză a leucocitelor de pe mucoase.

ITU în sarcină nu prezintă de obicei simptomatologia tipică și pot fi de multe ori asimptomatice. Toți acești factori cresc probabilitatea ca infecțiile să ascensioneze până la nivelul rinichilor – pielonefritele (sunt complicații grave ale ITU).

Din păcate, vergeturile nu pot fi prevenite. Numărul vergeturilor apărute este variabil de la persoană la persoană și apariția lor este determinată genetic. Vergeturile apar de obicei atunci când greutatea crește sau scade rapid. Utilizarea cremelor și gelurilor rareori fac o diferență. Din fericire, vergeturile pălesc în timp, devenind palide-albicioase, se estompează dar nu se bronzează. Vergeturile proaspete, tratate timpuriu, pot fi reduse cu ajutorul tehnologiei laser.

Menținerea unui stil de viață activ aduce un plus de bine starii de sănătate a gravidei și poate reduce posibilele complicații. Unele cercetari arată că gravidele care fac exerciții fizice au travaliul mai scurt, nou-născuți cu nota Apgar mai mare la naștere și un IQ mai mare. Totuși, trebuie remarcat că aceste gravide sunt cel mai probabil și bine informate, beneficiază de o îngrijire prenatală corespunzătoare, au o sănătate preconcepționala foarte bună și au o complianță foarte buna la administrarea vitaminelor, deci beneficiul ramâne a fi demonstrat.

În studiile care au avut ca obiect exercițiile în cursul sarcinii, pulsul nu a trecut de 140 bătăi pe minut în cursul activității. De aceea, aceste studii nu sfătuiesc femeile să facă exerciții foarte intense/extreme cum sunt concursurile de alergare în cursul sarcinii. Unii consideră că înotul ar fi sportul ideal pentru femeile gravide pentru că nu este influențat de modificările articulare, alterarea balantelor și câștigul în greutate.

Dacă gravida participă deja la un program de exerciții, ea îl poate continua cu modificări minore (în general). Gravidele ar trebui să ceară sfatul medicilor lor cu privire la eventualele restricții, în special dacă au sângerari, au risc de travaliu/naștere prematură sau au alte riscuri mari pentru sarcină.

Sarcina nu este momentul propice pentru a începe să practici aerobic, haltere sau un sport nou. Plimbarile sunt foarte bune pentru cord și pot fi făcute de aproape toate femeile gravide. Gravidele ar trebui să evite sporturile de contact și toate activitățile care le pot expune la lovituri/leziuni. Din cauza sarcinii, recuperarea după leziuni poate fi prelungită sau pot apărea complicații.

ACOG recunoaște că atât travaliul, cât și nașterea “deși sunt procese fiziologice, prezintă în mod clar pericole potențiale, atât pentru mamă, cât și pentru făt, atât înainte, cât și după naștere”. Poziția ACOG continua cu precizarea că “aceste pericole necesită anumite standarde de siguranță care sunt asigurate doar de dotările din spitale și care nu pot fi întrunite la domiciliul gravidelor”. ACOG susține acele acțiuni care îmbunătățesc împărtășirea experienței nașterii împreuna cu familia, în timp ce se continuă asigurarea, pentru mamă și făt, a standardelor de siguranță ce pot fi asigurate doar în spitale. Aceste standarde de siguranță sunt subliniate și de către Academia Americană de Pediatrie, pe lângă ACOG. Femeile care iau în considerare nașterea la domiciliu ar trebui să se întereseze de standardele profesionale îndeplinite de către moașele cu care intenționează să nască.

Colegiul American al Moașelor (CAM) este mult mai flexibil, susținând nașterile la domiciliu cu îndeplinirea anumitor parameri. Aceștia se referă la nașterea la domiciliu “planificată”. CAM susține furnizarea de protocoale de către spitale, medici și asiguratori care să definească strict parametrii care permit îngrijirea (nașterea) la domiciliu în condiții de siguranță. Până în prezent, discuțiile și protocoalele nu există încă, la nivel național, sau nu sunt recunoscute de către toate asociațiile profesionale.

Menținerea unui stil de viață activ și productiv ajută să treacă mai repede timpul și accentuează sentimentul de împlinire al femeii gravide. Munca în timpul sarcinii, cu excepția cazurilor care au probleme – factori de risc sau complicații ale sarcinii – nu este contraindicată. Femeile gravide trebuie să-și verifice starea de sănătate periodic și să țină legătura permanent cu medicii pentru identificarea precoce a problememor care pot să apară. Dacă nu sunt probleme de sănătate gravidele își pot desfășura munca până în apropierea termenului.

Gravidele trebuie să poarte haine confortabile, să se miște frecvent – nu este recomandat să fie sedentare, să consume lichide în cantitate suficientă, să se odihnească și să ia pauze mai dese. Gravidele cu slujbe stresante, cele care lucrează cu mașini grele sau în mediu toxic trebuie să ia legatura cu medicii curanți și cu medicii de medicina muncii pentru a se lua odecizie cu privire la programul de lucru și cu eventuala schimbare a locului de muncă.

Dimensiunile uterului se reduc treptat postpartum, astfel încât la 6 săptămâni de la naștere revine la normal. Acest proces se numește involuție. În cursul involuției uterul poate avea contracții (pe care femeile le pot simți sub forma unor crampe) și care apar mai ales în cursul alăptarii, în primele zile/săptămâni pot fi însoțite și de o creștere a fluxului lohiilor.

Lehuzele își pot relua vaiața sexuală atunci când se simt pregătite, în general, la 4-6 săptămâni după naștere și când sângerarea postpartum (lohiile își pierd caracterul sanguinolent). Din punct de vedere clinic, este perioada când colul uterin se închide (de obicei în primele 4 săptămâni), iar sângerarea uterină scade treptat până la dispariție.

Trebuie să avem în vedere urmatoarele aspecte:

-alăptarea poate provoca o creștere a uscăciunii vaginale din cauza unei mici scăderi a nivelului estrogenilor;

-femeile care au avut epiziotomie (incizia prineului care se efectuează la naștere, pentru protecție) au nevoie de cel puțin 2-3 săptămâni pentru vindecare înainte de a avea un contact sexual;

-unele lehuze acuză scăderea interesului sexual din cauza oboselii, stresului, temei de durere, lipsei oportunităților din cauza timpului ocupat sau lipsei dorinței sexuale.

În general, toate acestea sunt temporare și interesul sexual revine treptat.

Imersia în apă caldă în cursul travaliului câștigă teren și popularitate și la noi în țară, ca și în alte țări din toata lumea. Deși nimeni nu știe prevalența nașterilor în apă, se știe că există spitale care oferă această posibilitate celor care doresc.

Pretinsele beneficii ale imersiei în apă în timpul primului stadiu al travaliului ar fi: reducerea durerii, scurtarea travaliului, utilizrea mai rară a anesteziei, DAR nu există dovezi clare care să indice o îmbunătățire a rezultatelor nașterii.

Siguranța imersiei în al doilea stadiu al travaliului nu a putut fi stabilită – nu s-a demonstrat că ar avea beneficii fătul sau mama, ÎN SCHIMB au fost înregistrate evenimente adverse, rare dar severe, la nou-născut – s-au raportatat cazuri de aspirație, înec, infecție, hiponatremie, ruptura cordonului ombilical și chiar decese.

În anul 2014 Academia Americană de Pediatrie și Colegiul American al Obtetricienilor și Ginecologilor au emis o părere comună sub forma unei recomandări, concluzionând:

„-imersia în cursul primului stadiu al travaliului nu ar trebui să împiedice efectuarea tuturor manevrelor de supraveghere/monitorizare normală a fătului și mamei;

-imersia în cursul nașterii trebuie să fie considerată o procedură experimentală care se efectuează numai în contextul unui studiu clinic bine documentat ca proceduri și supraveghere și cu consimțământul informat al pacientei."

Unitățile care doresc să ofere un asemenea serviciu pacientelor trebuie să-și stabilească protocoale riguroase pentru selecția candidatelor, întreținerea și dezinfecția căzilor și bazinelor de imersie folosite, protocoale de prevenire a infecțiilor, protocoale de monitorizare periodică adecvată a mamei și fătului în timpul imersiei, dar și protocoale pentru mutarea de urgență a gravidei din cadă/bazin dacă apar urgențe medicale care implică mama sau fătul.

În cazul pierderii repetate a sarcinilor, se vor lua în calcul o serie de investigații pentru afecțiuni/cauze după cum urmează:

-cauze genetice: este utilă testarea genetică (cariotipul), atât al produsului avortat, cât și a parinților, mai ales în cazul celor cu istoric personal sau familial de anomalii genetice. În aceste cazuri consilierea acordata de medicul genetician este extrem de utilă;

-cauze imunologice: testarea pentru antigeni antifosfolipidici (APLA), în principal anticorpi anticardiolipinici și anticoagulantul lupic. În prezența lor, consultul și colaborerea cu un medic hematolog sunt obligatorii;

-cauze infecțioase: este necesară efectuarea cel puțin a unui examen al secreției vaginale și o cultură din colul uterin pentru depistarea eventualelor infecții potențial cauzatoare de avort;

-cauze anatomice: se recomandă efectuarea unei ecografii endovaginale, histerosalpingografiei -HSG-(implică utilizarea unei substanțe de contrast în tehnica radiologică) sau histerosonografie- HyCoSy-(examinarea ecografica a cavității uterine și a trompelor utilizând o substanță ecogenică sau doar ser fiziologic). De asemenea, este utilă histeroscopia, atât pentru diagnosticare cât și pentru tratarea unor cauze (polipi endocavitari, septuri uterine, sinechii, etc). Ideal – standardul de aur - pentru completarea imaginii anatomice este și efectuarea unei laparoscopii exploratorii (care poate să și trateze unele aspecte patologice constatate intraoperator);

-trombofiliile – coagulograma completă, consultul medicului hematolog (eventual și teste genetice) pot pune diagnosticul;

-cauze endocrine: dozarea TSH (hormon stimulator al tiroidei), PRL, testosteron, SHBG și altele pentru depistarea unor boli precum hipotiroidia, hipretiroidia autoimuna, boala ovarelor polichistice, etc;

-cauze metabolice: testarea glicemiei pentru depistarea unui eventual diabet zaharat;

-cauze de mediu/obiceiuri: consumul de alcool, fumatul, consumul de cafea;

-cauze masculune: există dovezi științifice că modificări ale AND-ului spermatozoizilor poate afecta dezvoltarea embrionilor și crește rata de avorturi spontane sau de sarcini oprite în evoluție;

-cauze neexplicate: după toate testele este posibil să nu identificăm nici o cauză (după diferiți autori, chiar între 50 și 75%).

Cu toate acestea, studiile arată că probabilitatea de a duce la termen o următoare sarcină este de cca 60-70% pentru aceste cupluri.

În primul rând, este indicat un examen ginecologic amănunțit care poate depista o serie de cauze organice.

Acesta va fi completat cu analize specifice pentru depistarea posibilelor infecții sau leziuni de la nivelul vaginului și colului uterin: examenul secreției vaginale, cultura din col, examen Babeș-Papanicolau (eventual însoțit de colposcopie și tipaj HPV).

Ecografia endovaginală ne va aduce noi informații cu privire la uter și ovare, informații ce vor fi completate de HSG (histero-salpingo-grafie) sau HyCoSy (hister-salpigo-contrast-sonography) și de histeroscopie (cu ajutorul ei se și pot rezolva unele cauze de sterilitate – rezecția unor fibroame/polipi/septuri/aderente intracavitare). În urma acestor investigații vom avea o imagine completă asupra uterului (aspectul cavității, forma, dimensiunile, formațiuni anormale în cavitatiea uterină), a salpigelor/trompelor uterine (permeabilitatea ne interesează în mod special), dar și a ovarelor (aspectul ecografic poate fi parțial corelat cu funcționalitatea lor). În completarea acestor investigații, se practică laparoscopia exploratorie (și intervențională dacă este cazul) care va evidenția sau confirma o serie de alte cauze ale infertilității- permițând în același timp și tratarea unora dintre acestea).

Analize de sânge

- hormonale pentru a evalua funcționalitatea ovarelor: FSH, LH, AMH, inhibina B, estradiol, progesteron, androstenedione, DHEAS;

- hormonale pentru evalua funcționalitatea altor glande cu rol în fertilitate: PRL, TSH;

- uzuale pentru verificarea stării generale de sănătate și a metabolismelor, a coagulării: HLG, coagulograma, glicemie, etc.

În funcție de rezultatele și diagnosticele stabilite până în acest stadiu, aceste investigații pot fi completate și cu altele, ca și cu consulturi interdisciplinare de hamatologie, imunologie, etc.

Nu trebuie să uităm ca sterilitatea privește cuplul, deci investigațiile trebuie să se adreseze și partenerului.

Tehnica nu este nouă, dar nici foarte uzuală sau extrem de cunoscută de către publicul larg. În câteva cuvinte, ea constă în introducerea unui cateter între doua vertebre în spațiul epidural, substanța folosită având rolul abolirii senzației de durere. Tehnica se inițiază după ce se înregistrează o dilatație de 4-5 centimetri, și nu de la începutul travaliului. Ca orice tehnică medicală, și cea despre care vorbim are indicațiile și contraindicațiile sale, astfel încât fiecare caz în parte trebuie analizat de către obstetrician în colaborare cu anestezistul și se individualizează posibilitatea și oportunitatea realizării tehnicii.

Gravida nu are durerea imperioasă care-i dă îndârjiea de a impinge fătul, motiv pentru care ea este nevoită să ajute la nașterea copilului în bune condiții prin cooperarea cu personalul medical.

Analiza prealabilă aplicării tehnicii evidențiază, de asemenea, și eventuale probleme de ordin fiziologic care ar putea contraindica anestezia peridurală. Astfel, procedeul nu se aplică atunci când este vorba despre un făt foarte mare, iar bazinul femeii nu are o excavație care să ne convingă. În plus, pot fi probleme ale coloanei vertebrale și boli care pot contraindica metoda. În ceea ce privește vârsta, aceasta nu se înscrie printre contraindicații, în timp ce recuperarea femeii după naștere este exact aceeași ca și în cazul nașterii normale, cu mențiunea că pentru sutura perineului sau un eventual chiuretaj ulterior necesar îndepartării unor posibile resturi nu mai este nevoie de altă anestezie. Senzații de presiune sau tragere se mai simt, dar durerea în sine nu este resimțită.